Punți Emoționale: cum să construiești relații sănătoase [Brașov]
Descoperă cum emoțiile tale modelează relațiile și învață să construiești conexiuni bazate pe încredere, respect și claritate.
Relațiile sunt esențiale pentru fiecare dintre noi. Ne naștem, trăim și murim în relații – cu cei dragi, cu noi înșine, cu Divinitatea și cu lumea din jur. Dar ce se întâmplă când emoțiile noastre creează distanță în loc de conexiune? Sau când nu reușim să comunicăm clar ceea ce simțim și trăim o viață reacțională și chiar lipsită de profunzime?
Acest atelier te invită să descoperi cum emoțiile tale îți influențează viața și – mai ales - relațiile și să înveți cum să creezi conexiuni autentice, bazate pe respect, claritate și empatie.
Vom explora împreună dinamica relațiilor tale, vom identifica tiparele emoționale care le modelează și vom lucra practic la crearea unor punți sănătoase între tine și cei din jur.
🔹 Cum se desfășoară?
Atelierul este interactiv, dinamic și foarte aplicat situațiilor tale de viață, cu activități de grup care îți permit să:
🔸 explorezi emoțiile și rolul lor în relații prin tehnici de psihodramă.
🔸 creezi o „hartă a relațiilor” care să îți arate clar punctele de echilibru sau dezechilibru din conexiunile tale.
🔸 exersezi comunicarea autentică, folosind instrumentele Metodei ESPERE® pentru a învăța să stabilești granițe emoționale sănătoase.
🔹 Ce vei obține?
🔸 Instrumente practice pentru clarificarea emoțiilor și identificarea tipurilor de mesaje care pot circula în relații, mesaje care poluează sau hrănesc relațiile.
🔸 Abilitatea de a crea și menține relații sănătoase și echilibrate.
🔸 Conștientizarea tiparelor emoționale care îți afectează relațiile.
🔸 O mai bună înțelegere a diferenței dintre emoții, sentimente și comportamente, în contextul relațiilor.
🔹 De ce să participi?
Relațiile înseamnă mult mai mult decât comunicare sau iubire / prietenie. Relațiile sunt și despre cine ești TU și cum te conectezi cu lumea. Acest atelier este o oportunitate de a înțelege mai profund dinamica relațiilor tale și de a descoperi modalități noi și eficiente de a construi conexiuni autentice.
Te așteptăm să te alături acestui spațiu sigur, unde să explorezi, să înveți și să te conectezi mai bine cu tine și cu ceilalți.
🔹 Despre Facilitator:
Atelierul este facilitat de Dana Dragomirescu - consilier, trainer și facilitator cu experiență în Psihodramă Clasică (în curs de acreditare) și Metoda ESPERE® (în curs de acreditare), cofondator SUUNA.ro și Urbankid.ro. Cu o pasiune pentru înțelegerea dinamicilor relaționale și dezvoltarea inteligenței emoționale, Dana creează spații sigure și transformatoare, unde participanții pot explora relațiile lor și îmbunătăți viața, prin tehnici practice și experiențiale.
🗓️ Detalii Eveniment:
Locurile sunt limitate la maxim 16 persoane, iar fiecare participant va avea ocazia să se implice activ în procesul de învățare.
🔹 Data: 22 martie 2025
🔹 Ora: 11:00 – 13:30
🔹 Oraș: Brașov
🔹 Locație: Centrul Educațional Knowledge Tree
🔹 Facilitator: Dana Dragomirescu
🔹 Contribuție: 200 de lei și include participare activă în grup, ceai și snacks.
🔹 Metode utilizate: Atelierul va include tehnici de acțiune și exerciții experiențiale specifice Psihodramei Clasice, combinate cu instrumentele pedagogiei de comunicare ale Metodei ESPERE®, create de Jacques Salomé.
💚 𝗔𝗰𝗲𝘀𝘁 𝗮𝘁𝗲𝗹𝗶𝗲𝗿 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗙𝗼𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹 𝗦𝗼𝗰𝗶𝗮𝗹: 𝗘𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝗘𝗺𝗼𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆
Forumul Social: Educație Emoțională își propune să aducă împreună peste 40 de specialiști în domeniul psihoterapiei și dezvoltării personale.
Acesta va avea loc în perioada 22-30 martie 2025 în multiple orașe din România și va aduce împreună atât ateliere de dezvoltare personală cât și conferințe și seminarii, spații de explorare emoțională, expozitii artistice cu focus pe emoții si alte experiențe.
Vezi programul activitatilor aici: https://www.lumira.ro/educatie-emotionala